Istoric

 

Scoala Gimnazială nr. 88 - Shanghai, cunoscuta in sectorul 3 al capitalei sub numele de Scoala cu clasele I-VIII nr 88, sau Scoala Gimnaziala nr. 88 „Mihai Viteazul” (2009-2012) este asezata in cartierul Balta Alba. Ea provine din vechea scoala primara a comunei Dudesti-Cioplea si a functionat la inceputurile ei in cladirea primariei care se afla atunci  pe locul actualei statii de metrou Nicolae Grigorescu-Ilioara.

Despre comuna Dudesti-Cioplea putem afirma ca s-a infiintat dupa anul 1877 cand, in urma razboiului de independenta, refugiatii sud-dunareni: bulgari, armeni, sarbi, evrei, țigani s-au asezat pe mosia boierului Dudescu, al carui străbunic a fost dregator în divanul domnitorului Tarii Romanesti, Constantin Brancoveanu (1688-1714). Comuna se intindea de la Dristor, statia de tramvai Ozana, pana la lacul IOR si raul Dambovita.

Locuitorii sai se ocupau cu gradinaritul si cresterea animalelor. Spre sfarsitul perioadei interbelice primarul  Constantin Branzoi a modernizat comuna introducand curentul electric, tramvaiul 18, iar in fiecare statie a construit câte o cismea.

In anii de inceput ai scolii majoritatea elevilor erau de origine bulgara; abia dupa 1948, noua reforma a invatamantului adoptata de comunisti si nationalizarea din 1949, a facut ca scoala sa-si mai piarda din caracterul bulgaresc. Comuna Dudesti –Cioplea dispare fiind transformata in cartier bucurestean, iar scoala primara continua sa functioneze in institutia primariei care este desfiintata. Clasele V-VIII, invatau la Scoala nr 23 (actuala Scoala nr 80)

In urma demolarilor din anii 60, in partea stanga a cartierului, se ridica noua cladire a scolii in 1964. Primul director al scolii a fost profesorul de limba si literatura romana d-l Dumitru Mergea, alaturi de echipa sa din vechea scoala, Dumitru Baloiu, Profira Marinescu-Nichita, Viorica Patrascu,etc.

In anul 1966 se infiinteaza clasele V-VIII iar colectivul de dascali se mareste. Printre profesorii de atunci se numără: Ion Duchievici, Ioan Cohn, Ion Verdes. Sub conducerea noilor directori Elena Ciurea si Elena Chivu, scoala se transforma intr-o unitate de invatamant modernă cu o frumoasa baza sportiva: terenuri de volei, baschet, fotbal, handbal, pista de alergări, groapa de sarituri, toate intretinute cu daruire de profesorul de educație fizica Nicolae Popescu.

In anii 70 scoala noastra a scolarizat un numar mare de elevi, inclusiv clasele a IX-a si a X-a din treaptei I de liceu. Performantele elevilor scolii obtinute la concursuri scolare, olimpiade, activitati artistice si sportive au determinat Ministerul Invatamantului si Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti sa organizeze in scoala activitati de perfectionare pentru profesori, directori, schimburi de experienta cu grupuri din tara si din strainatate: Franta, Germania, Ungaria,Tarile Nordice.

In 1973 s-a desfasurat un experiment ce a avut ca scop introducerea unor noi programe la istorie. Timp de 6 luni elevii au fost asistati si testati pentru a se constata accesibilitatea materiei si modul de asimilare de catre elevi (responsabila comisiei care a contribuit la succesul experimentului a fost prof.de istorie Lucretia Udrescu, profesoara scolii).

In 1976 doamna invatatoarea Elvira Ionescu a participat impreuna cu elevii clasei a IV-a la un alt experiment organizat de Ministerul Invatamantului si Institutul de Stiinte Pedagogice pentru predarea matematicii. Rezultate remarcabile in activitatea artistica au obtinut formatiile corale coordonate de prof. Elena Lazar, iar echipa de dans condusa de prof. Ileana Turcu a obtinut distinctii la concursuri republicane.

Dupa revoluția din 1989, Scoala nr. 88 condusa  de directorii prof. Elena Radu, Nicolae Popescu, Rodica Zugravu si-a continuat rolul său de școala  foarte buna. Dupa 35 de ani de activitate Scoala nr 88 avea un numar de 1770 de elevi, repartizati in 64 de clase si 90 de cadre didactice. Rezultate remarcabile s-au obtinut la fizica: elevii Cernat Alexandru, Cervanescu Adrian si Chiculescu Andrei pregatiti de prof. Viorel Tiganescu au obtinut locul al III lea la Concursul de fizica, faza nationala. Eleva Craciunescu I., pregatita de prof. Paicu Otilia, a obtinut mentiune la faza nationala a Olimpiadei de Limba si literatura romană. Sub coordonarea prof.Emilia Strat echipa Scolii 88 a obtinut mentiune la faza nationala a concursului ”Toleranta si democratie” si tot mentiune prin eleva Teodoru I. la olimpiada de cultura civica - etapa nationala. Rezultate foarte bune a obtinut echipa de handbal a scolii pregatita de prof. Costica Iancu care ani la rând s-a situat pe primele locuri atat in campionatele nationale cat si in cele internationale, titluri naționale, un mare numar de cupe, trofee, medalii, premii si alte distinctii care impodobesc holul de la intrarea  în școală. Echipa de handbal a scolii continuă și azi sub conducerea prof. C.Iancu sa se bucure de prestigiu si popularitate in rândul elevilor din sectorul 3 si de respect in randul unor redutabile echipe din cluburile sportive din Bucuresti si din tară. Pentru sustinerea acestor performante in scoala s-a construit o sala de sport moderna unde echipele de handbal fete/baieti, se pregatesc pentru noi performante.

Noua conducere a scolii formata din dir. prof. Viorel Tiganescu, dir.adj.Rodica Zugravu si dir.adj. Popescu Nicolae a continuat spre sfarsitul anilor 90, sa dezvolte baza materiala a scolii prin dotarea cu calculatoare noi, sali de informatica, in paralel cu implementarea in scoala de proiecte  si parteneriate. Revista scolii a fost redactata de catedra de limba si litaratura romana - C.Varzaru si I.Baciu. Profesorii scolii V.Tiganescu, C.Velciov, L.Gheorghe sunt autori de manuale sau au colaborat la elaborarea unora. Rezultate deosebite au obtinut si membrii cercului de GO, condus de prof. Carmen Mateescu, elevii scolii devenind campioni nationali si internationali. De menționat că elevul Gheorghiu Valentin, datorita rezultatelor obtinute, a fost invitat la un stagiu de perfectionare in Japonia.

In ultimul deceniu scoala noastra a continuat eforturile de implementare a reformei in invatamant. Conducerea scolii a fost asigurata de dir. Anca Craciun si dir.adj. Rodica Zugravu urmata succesivde Daniela Rece - 2008, Adina Visan – 2009, Florentina Sandulescu - 2010. Din 2011 conducerea scolii a fost asigurata de dir. Luminita Gheorghe si dir.adj. Florentina Sandulescu, iar din 2012-2014 dir.F.Sandulescu si dir.adj E.Radu. Anul 2014 este anul unor schimbari profunde datorate amplului program de modernizare initiat de Primaria sectorului 3 si de primarul d-l Robert Negoita. Avem astazi o scoala noua, moderna aflată în plin proces de adaptare la cerințele actualelor standarde din educatie conditei pentru desfasurarea actului educational competitiv.